.

Uriaşul german şi porumbeii i-au scos din casă pe cei mici (Galerie Foto)

10.12.2011 18:04 | Autor: Bianca Sara Categoria: Timp liber
Vizualizări: 1789 | 0 Share on Facebook

Ideea de a include în expoziţia anuală de păsări şi iepurii a fost primită cu entuziasm de cei mici, care s-au lăsat impresionaţi de uriaşul german, dar şi de fraţii săi mai mici.

Peste 250 de persoane au trecut pragul expoziţiei în primele două zile, aceasta bucurându-se şi de oaspeţi din sfera politică, secretarul general PSD, Liviu Dragnea, vizitând şi el ieri necuvântătoarele. 

În lipsa unei grădini zoologice în municipiu, cu siguranţă cei mai entuziasmaţi au fost cei mici, părinţii profitând de ocazie şi ducându-i la expoziţie pentru a vedea păsările şi iepurii “pe viu”. 

Expoziţia este găzduită de Hotel Decebaş şi organizată de Asociaţia Columbofilă de Sport şi Agrement “Heniu”, împreună cu Direcţia Agricolă Judeţeană, Camera Agricolă şi Primăria Bistriţa.

Pot fi admirate 276 de exemplare cu pene sau blană: 218 porumbei din 7 rase româneşti şi 26 străine, 28 de găini din 6 rase şi 30 de iepuri din 10 rase. 49 de necuvântătoare vor merge acasă cu titlul de campion, o diplomă, o medalie şi o cupă, premiindu-se cel mai frumos exemplar din fiecare rasă. Evenimentul a adunat crescători de porumbei, găini, prepeliţe şi iepuri din judeţele Suceava, Maramureş, Cluj, Mureş, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud. 

Expoziţia mai poate fi vizitată şi mâine până la orele prânzului când va avea loc şi festivitatea de premiere.

.
.
Comentarii (0) Adaugă comentariu
.

Cui îi e frică de Larry Watts?



Cu siguranţă ”Fereşte-mă, Doamne,
de prieteni...” a devenit în ultimele luni cea mai comentată carte din România.
În ciuda popularităţii sale, aceasta este contestată şi criticată de nenumărate
nume cu greutate din România. De ce? Cui îi este frică de Larry Watts?

comentarii 1 vizualizări 722
.