În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele UDMR BN, Attila Decsei, a vorbit despre o campanie care vine să îndemne copiii etnicilor maghiari să urmeze cursurile şcolilor care au şi secţii cu predare în limba maghiară.
Campania este susţinută de UDMR şi se desfăşoară atât la nivel naţional, cât şi regional. Aceasta poartă numele ”Fiecare copil maghiar contează” şi vine să încurajeze etnicii maghiari să-şi dea copiii la şcolile care au şi predare în limba lor maternă.
Dorim o colaborare cât mai bună. Sunt foarte mulţi copii din familii mixte care ezită şi pe care îi încurajăm să urmeze şcolile cu predare în limba maghiară, a precizat în cadrul conferinţei de presă, preşedintele UDMR BN, Attila Decsei.
Campania Uniunii Maghiare pare să fie însă ”încurcată” tocmai de lipsa şcolilor care au astfel de secţii cu predare în limba maghiară. Dacă pentru clasele primare se mai găsesc şcoli, în deosebi când vine vorba de localităţile unde etnicii maghiari au o pondere importantă, când vine vorba de gimnaziu acestea se împuţinează, iar când vine vorba de ciclul liceal aproape că nu există. În judeţ sunt doar două licee care au predare în limba maghiară, unul în Bistriţa, iar altul în Beclean.
.