Preşedintele
României, Traian Băsescu, pariază pe planul aplicat de Vladimir Putin,
desemnându-l ca probabil succesor pe un fost şef al unui serviciu de informaţii, comentează agenţia Reuters, notând totuşi că asemănările dintre România şi Rusia sunt limitate. "Preşedintele unui fost stat comunist afectat de criza economică îl desemnează succesor pe un fost şef al unui serviciu de informaţii. Sună familiar?", scrie Reuters, sub titlul "Preşedintele României pariază pe planul lui Putin".
"Preşedintele României, Traian Băsescu, l-a numit pe vechiul său aliat Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de prim-ministru, iar a
cesta va fi, cel mai probabil, candidatul partidului la preşedinţie când mandatul lui Băsescu va expira în 2014,
conform unor surse din PDL, o manevră similară cu decizia lui Boris
Elţîn de a-l promova pe Vladimir Putin, în Rusia, în urmă cu peste zece
ani", precizează Reuters.
"Ascensiunea unui fost şef al unui serviciu de informaţii la conducerea
unei ţări care încă este traumatizată de Securitatea fostului regim
comunist stârneşte neliniştea unora, dar asemănările cu Vladimir Putin
sunt limitate. În timp ce Putin a lucrat în KGB şi a contribuit la
iniţierea unui război împotriva separatiştilor ceceni, Ungureanu este
prea tânăr pentru a fi lucrat pentru fosta Securitate şi este improbabil
ca el să ia măsuri împotriva minorităţilor; etnicii maghiari, cel mai
mare grup minoritar, sunt parteneri ai coaliţiei guvernamentale", explică Reuters.
"Dat fiind că a studiat la Oxford, Ungureanu are o perspectivă
prooccidentală. În calitatea de ministru de Externe, a colaborat cu
Statele Unite în cazul Irakului, iar în calitatea de director al SIE, a
colaborat cu alte state membre NATO. România chiar a fost implicată
într-un scandal cu Rusia în 2010,
într-un caz de spionaj care a avut ca efect expulzarea reciprocă a unor
diplomaţi. Băsescu, liderul PDL până ce a demisionat la preluarea
preşedinţiei în 2004, are mult mai puţină putere decât Boris Elţîn ", subliniază Reuters.
sursa mediafax.