.

O reţetă pe zi: Chifteluţe cu vinete

27.09.2011 23:35 | Autor: Radu Hăngănuţ Categoria: Reţete
Vizualizări: 1068 | 0 Share on Facebook

Uitaţi de tradiţionalele chifteluţe, pentru că trecem la un alt nivel cu această reţetă pe care v-o prezentăm astăzi: Chifteluţe cu vinete.

Aveţi nevoie de o vânătă de minim jumătate de kilogram, 5 linguri mari de parmezan, 2 căţei de usturoi, un ou, un sfert de legătură de pătrunjel, 2 frunze de busuioc, pesmet, ulei, sare şi piper.

Se taie vânăta în două pe lungime şi se crestează miezul în pătrăţele. Se presară sare şi se unge miezul cu puţin ulei. Se dă la cuptor la temeratură maximă circa 35 de minute, până devine rumenă şi are miezul moale. Acesta se scoate cu o lingură de lemn şi se lasă la scurs într-o sită.

După 15 minute, se toacă miezul vinetei foarte bine, se adaugă oul bătut, usturoiul strivit, verdeţurile tocate, parmezanul, sarea şi piperul după gust, amestecându-se bine. Se adaugă pesmetul până compoziţia poate fi modelată uşor, iar apoi bilele se trec prin pesmet.

Când uleiul este încinge foarte bine, chfteluţele se pun în baia de ulei până se rumenesc, după care se pot servi calde sau reci, cu sos sau cu diverse salate.

S-aveţi poftă!
sursa / foto: e-retete.ro
.
.
Comentarii (0) Adaugă comentariu
.

Cui îi e frică de Larry Watts?



Cu siguranţă ”Fereşte-mă, Doamne,
de prieteni...” a devenit în ultimele luni cea mai comentată carte din România.
În ciuda popularităţii sale, aceasta este contestată şi criticată de nenumărate
nume cu greutate din România. De ce? Cui îi este frică de Larry Watts?

comentarii 1 vizualizări 481
.