My precious sau onoarea în sindicate şi politică

Nu am cine ştie ce aşteptări de la foşti angajaţi din zona industrială, de regulă muncitori la strung, care s-au mutat în birouri în care luptau sindical cu tranzacţiile imobiliare. Când s-au închis fabricile, lor nu le-a prea păsat de disponibilizaţi fiindcă au avut grijă, ca lideri ce erau, să-şi pregătească retragerea într-un mod cât se poate de discret şi să savureze  creşterea dobânzilor bancare. În schimb, am alte aşteptări de la oameni care au depăşit faza practicii de specialitate la strug, au învăţat şi au absolvit facultăţi, iar apoi au vorbit în faţa unor clase de elevi despre onoare, datorie, conştiinţă. Ei bine, pe aceşti oameni nu îi înţeleg cum de pot fi, în acelaşi timp, şi profesori, şi politicieni, şi sindicalişti.

Să nu înţeleagă cineva că eu militez pentru profesorul supus, resemnat şi lipsit de implicare civică. Nici vorbă. Îmi plac dascălii care au opinii, care nu se codesc să le exprime cu voce tare şi cu argumente fiindcă astfel am certitudinea că le induc şi elevilor curajul de a face acelaşi lucru. Îi apreciez şi pe sindicaliştii adevăraţi şi care luptă pentru drepturile lor şi ale celorlalţi. Nu înţeleg pe de altă parte cum poţi fi sindicalist şi soţia ta inspector pus în funcţie de PDL sau preşedinte de partid şi sindicalist.

Despre familia Duicu, cu domnul sindicalist şi doamna inspectoare la ISJ, am mai scris. De râs a fost când amândoi au dat statul în judecată, nemulţumiţi că nu le-a majorat salariul cu 50%. Ulterior doamna Duicu s-a prins că e o ofensă adusă partidului care a promovat-o în funcţie şi a renunţat la plângere. Onor fostul preşedinte al FSLI, Titu Rauca, nu a avut nimic împotriva acestui paradox de unde şi leşinătura de luptă sindicală pe care a dus-o. Cred că nu a fost grevă în învăţământ la care să fi participat toată lumea din judeţul acesta, doar pichetări amărâte cu cinci-şase indivizi care se plictiseau în pauze. Ce-i drept, Titu Rauca nu a făcut politică pe faţă, dar a jucat aşa cum i-a dictat interesul. Urmare a acestei situaţii a fost răsplătit cu titlul de „preşedinte de onoare” al UJSLI Bistriţa-Năsăud. Poate că acest lucru îi va da dreptul, din când în când, să urce la volanul Tiguanului din dotarea sindicatului şi să exclame „my precious!”.

Toate aceste situaţii hilare i-au scos din minţi pe unii dascăli care au dezertat din FSLI, dar nu au făcut altceva decât să cadă din lac în puţ.

Federaţia „Spiru Haret” a apărut la Bistriţa din genuni, iar aceste genuni s-au dovedit a fi roşii ca nişte trandafiri de pe sigla PSD. Numai aşa se explică de ce din sindicat fac parte doar două şcoli în care social-democraţia e o rubrică în condica de prezenţă: Colegiul InfoEl (cu Doina Pană în conducere) şi Colegiul Andrei Mureşanu (având-o ca directoare pe Camelia Tabără – PSD). La presiunile unor cadre didactice, Doina Pană (care se cam visa preşedinte de sindicat) a făcut un pas înapoi.

A fost de ajuns ca Ionel Tompa, obişnuit cu funcţiile, să se agaţe şi de aceasta. Fireşte după ce s-a retras din funcţia executivă de la PC de unde a primit în schimb titulatura de „preşedinte de onoare”.

Dacă nu aţi înţeles nimic din ce am scris mai sus, aflaţi că toţi sunt o apă şi un pământ, iar onoarea nu e înţeleasă sub nicio formă aşa cum apare ea în DEX, drept „integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste”. Dacă ar fi aşa, profesorii şi-ar vedea de orele lor, sindicaliştii de lupta sindicală, iar politicienii de interesele lor. Toate la un loc nu dau decât o cloacă din care nu se mai înţelege nimic.