Proiectul "Reabilitarea clădirii Centrului Municipal de Cultură George Coşbuc" este finanţat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional.
Conform celor declarate de primar, obiectivul general al proiectului îl reprezintă reabilitarea clădirii Centrului Municipal de Cultură George Coşbuc, parte a patrimoniului cultural naţional, în vederea includerii acestuia în circuitele turistice publice interne şi internaţionale, creşterii numărului de turişti români şi străini care vizitează municipiul Bistriţa, precum şi includerea acestui imobil în lista monumentelor UNESCO.
Valoarea totală a proiectului este de 20.360.427,37 lei, iar perioada lui de implementare este 20.12.2011 – 19.07.2014.
Ovidiu Creţu spune că va fi modernizat tot imobilul, iar spectacolele se vor muta în acest timp într-un cort ce va fi amplasat în Piaţa Centrală. Crama nu va fi însă închisă pe durata derulării lucrărilor.
21.02.2012
.