.

E oficial: Răduleasca se întoarce la televiziune din martie

21.02.2012 17:07 | Autor: Patricia Negrea Categoria: Național
Vizualizări: 150 | 0 Share on Facebook

Vedeta va face naveta la finalul fiecărei săptămâni de la Monte Carlo la Bucureşti pentru emisiunea „Duminica în familie“, pe care o va realiza, din luna martie, la Realitatea TV. Deşi de aproape trei ani s-a mutat la Monte Carlo ca să scape de presă şi ca să-şi crească copilul, Mihaela Rădulescu îşi va petrece weekendurile în ograda fostului soţ, Elan Schwartzenberg, la Realitatea TV, unde va realiza emisiunea „Duminica în familie''.

Responsabil de întoarcerea realizatoarei este Mihai Tatulici, care va fi producător delegat şi va superviza, din partea Realitatea TV, noua emisiune. „Potenţialul Mihaelei este foarte mare. Mie mi s-a părut că a ieşit prematur din viaţa de televiziune şi a durat ceva până am convins-o să revină. Având un copil mic de care se ocupă, este destul de complicat până şi să-i aranjezi avioanele de la Monte Carlo la Bucureşti şi retur", spune Mihai Tatulici. „Relaţia este construită pe baza vechii amiciţii dintre mine şi Mihaela. O cunosc foarte bine, ştiu potenţialul ei şi am lucrat cu foarte mare plăcere şi la format, şi la rubrici", adaugă Tatulici. Contactaţi de „Adevărul", Mihaela Rădulescu şi Elan Schwartzenberg nu au dorit să vorbească despre acest subiect.

Dacă până acum „Duminica în familie" însemna divertisment pur, noua emisiune, ce va dura trei ore şi se va difuza în fiecare duminică, de la 14.00 la 17.00, va fi adaptată la grila unei televiziuni de ştiri.

„Este un format nou, foarte performant, «infotainment». Sunt multe informaţii din foarte multe domenii, legate de familie. În general, sunt invitate mari personalităţi", explică Mihai Tatulici. „Emisiunea va fi condimentată cu foarte multe materiale informative, reportaje, foarte multă publicistică", adaugă omul de televiziune. „Lucrăm pe internet toată săptămâna. În acest fel, Mihaela controlează evoluţia producţiei, vine în Bucureşti vineri sau sâmbătă şi pleacă luni, în fiecare săptămână", spune Tatulici.

sursa adevărul

 

.
.
Comentarii (0) Adaugă comentariu
.

Cui îi e frică de Larry Watts?



Cu siguranţă ”Fereşte-mă, Doamne,
de prieteni...” a devenit în ultimele luni cea mai comentată carte din România.
În ciuda popularităţii sale, aceasta este contestată şi criticată de nenumărate
nume cu greutate din România. De ce? Cui îi este frică de Larry Watts?

comentarii 1 vizualizări 481
.