Deşi sindicaliştii din învăţământ au cerut autorizaţie pentru un protest cu 500 de participanţi, doar 250 au luat parte la manifestaţie. Aceştia au venit echipaţi cu pancarte şi energie pentru a-i aduce aminte ministrului Educaţiei, că nu se poate face stăpân pe învăţământ.
Circa 250 de profesori, după estimările Jandarmeriei, au luat parte astăzi la protestul organizat şi susţinut de Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Libere din Învăţământ Bistriţa-Năsăud. Tonul protestului, care a fost la fel de virulent ca şi cele cu care ne-am obişnuit deja, a fost dat chiar de preşedintele uniunii, Emil Mocian, cu ajutorul unui microfon şi a unor boxe. Alături de profesori, educatori şi învăţători au fost şi cadrele militare, care au scandat cot la cot cu sindicaliştii.
Printre revendicările cadrelor didactice se numără alocarea unui procent mai mare din PIB pentru învăţământ, un dialog social real şi deschis, recuperarea reducerilor salariale sau deblocarea posturilor unice pentru angajare.
După aproximativ 45 de minute de scandat în faţa Instituţiei Prefectului, cadrele didactice, venite din tot judeţul, au plecat, în lipsa unei întrevederi cu prefectul Cristian Florian, programată iniţial.
|