.

Descoperire în Marea Neagră: zăcământ uriaş de gaze naturale

22.02.2012 15:30 | Autor: Patricia Negrea Categoria: Național
Vizualizări: 142 | 0 Share on Facebook

OMV Petrom şi ExxonMobil Exploration and Production România au anunţat miercuri o descoperire semnificativă la exploatările din Marea Neagră, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivalează cu de 3-6 ori consumul anual al României. Acţiunile OMV sunt în urcare puternică pe bursa de la Viena, cu aproximativ 4,5%.

Zăcământul a fost descoperit în urma forării puţului Domino-1 de către ExxonMobil, prima operaţiune la mare adâncime în largul ţărmului românesc, cu o adâncile de peste 3.000 de metri. Domino-1 este amplasat în Blocul Neptun, la 170 de kilometri de ţărm, în ape cu o adâncime de aproximativ 930 de metri, se spune în comunicat.

Astfel, descoperirea Exxon-Petrom din Marea Neagră este echivalentă cu de trei până la şase ori cererea internă anuală, la rezervele estimate de companii. Preşedintele Agenţiei Naţionale pntru Resurse Minerale (ANRM), Alexandru Pătruţi, a declarat în octombrie că rezervele sigure de gaze naturale ale României sunt estimate să acopere consumul pentru următorii 15 ani, dar ar putea creşte după ce companiile care deţin concesiuni de explorare vor începe lucrările în Marea Neagră.

Printre companiile care deţin perimetre concesionate în Marea Neagră se numără OMV Petrom, ExxonMobil (SUA), Lukoil (Rusia), Sterling Resources (Marea Britanie) şi MOL (Ungaria). România producea spre sfârşitul anilor '70 şi în anii '80 peste 30 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an, cu vârfuri la mai mult de 35 de miliarde, însă producţia a scăzut gradual după 1989.

sursa mediafax

 

 

.
.
Comentarii (0) Adaugă comentariu
.

Cui îi e frică de Larry Watts?



Cu siguranţă ”Fereşte-mă, Doamne,
de prieteni...” a devenit în ultimele luni cea mai comentată carte din România.
În ciuda popularităţii sale, aceasta este contestată şi criticată de nenumărate
nume cu greutate din România. De ce? Cui îi este frică de Larry Watts?

comentarii 1 vizualizări 481
.