Adolf Eichmann IV

Din centrul de comandă stabilit ad-hoc, după ce a dat ultimele instrucţiuni, Isser Harel, răcit zdravăn şi cu febră, s-a instalat într-o cafenea în apropierea străzii Garibaldi şi a aşteptat un semn de la “echipa de atac şi captură” trimisă în acţiune.
Pe 10 mai 1960, la ora 21.00 aşa cum fusese stabilit, nu primise nici un semnal că operaţiunea se desfăşurase cu succes, de la echipa aflată în teren. Conform unui plan stabilit anterior, a trecut şi a băut ceai şi cafea pe la mai multe cafenele aflate în zonă. Cu nervii întinşi la maxim abia spre miezul nopţii i-a văzut intrând pe Abraham şi Kenet în localul în care îi aştepta. Păreau epuizaţi, dar privirile spuneau totul, operaţiunea decursese conform planului. Isser Harel a înţeles că Ricardo Klement, alias Adolf Eichmann, fusese capturat.
Potrivit planului stabilit, relateaza Isser Harel în cartea "Casa din strada Garibaldi", Eli trebuia să-l imobilizeze pe Klement după metoda cunoscută sub denumirea de "înlăturarea sentinelei". Conform acestui procedeu, trebuia să-l imobilizeze din spate pe Eichmann şi să-l tragă spre autoturism ţinându-l cu spatele la el. Zeev urma atunci să sară de pe locul său şi să-l prindă de picioare. Dar, de teama că Eichmann putea avea o armă, un pistol, Eli a adoptat o altă metodă. A sărit asupra lui Klement pentru a-l doborî la pământ. Din pricina pasului înapoi al lui Klement, elanul saltului lui Eli i-a făcut să cadă pe amandoi. În cădere, Klement a scos un urlet puternic, bănuind mai mult ca sigur ce se întâmplă. Zeev a fugit în jurul autoturismului şi l-a prins de picioare. Klement –Eichmann, nu a mai avut nici o reacţie, parcă era paralizat. Constatând că echipa s-a abătut de la plan, Rafi Eitan s-a temut de o complicaţie şi, contrar celor stabilite, a sărit din maşina, l-a apucat pe Klement de cap şi a început să-l tragă spre maşină, în timp ce Eli şi Zeev îl impingeau. Toată acţiunea a durat mai puţin de un minut.
Au sosit la casa conspirativă în jurul orelor 20.55. Trecuseră deja cincizeci de minute de când Klement-Eichmann coborâse, pentru ultima dată în viaţa lui, din autobuzul 203.
Eichmann a fost întins pe un pat de fier, cu un picior prins cu cătuşe de marginea patului. Ţinând în faţă lista semnalmentelor particulare ale lui Eichmann, Kenet a început să pună o serie de întrebari prizonierului pentru a stabilii cu precizie identitatea acestuia. În cele din urmă acesta a mărturisit. " Da, mă numesc Adolf Eichmann".

Imediat după ce Eichmann a fost capturat, Isser Harel a trimis semnalul stabilit lui Iacov Caroz, şef de departament la Mossad, pentru ca acesta să-i informeze pe premierul David Ben Gurion, ministrul de Externe, Golda Meir, şi pe şeful Statului Major al Armatei. "Eichmann e în mâinile noastre".
Zborul a fost programat pentru 21 mai 1960, la miezul nopţii. Când au sosit la aeroport, Adolf Eichmann a fost scos din maşină, îmbrăcat într-o uniformă de membru al echipajului avionului El-AL. Mergea susţinut din ambele parţi. Eichmann putea să meargă, dar nu era capabil să vorbească şi nici nu ştia ce se întâmplă cu el. Dr. Iona Elian îşi cunoştea meseria. Calculase precis dozele de tranchilizant folosite asupra lui Eichmann. Sprijinit de cei doi membrii ai comandoului a trecut de bariera de control şi a fost urcat în avion, în compartimentul VIP.
Înjectat cu un soporific, Eichmann a căzut într-un somn profund. Cei şapte membrii ai comandoului care ocupaseră compartimentul VIP nu-şi luau ochii de la el. Când motoarele avionului au început să intre în forţaj şi avionul s-a desprins de pe pistă, Isser Harel nu-şi putu stăpâni un strigăt de victorie.
La 22 mai 1960 avionul El-Al ateriza la aeroportul din Tel-Aviv. Aşa cum jurase, Isser Harel, îl aducea într-o cuşcă la Ierusalim, pe odiosul criminal nazist.
Eichmann a fost judecat la Ierusalim şi condamnat la moarte pentru crime împotriva poporului evreu, crime împotriva umanităţii şi crime de razboi. A fost spânzurat la 31 mai 1962, în închisoarea din Ramle, de tavanul celulei în care a fost deţinut.
După incinerare, cenuşa i-a fost aruncată din avion, deasupra Marii Mediterane. Legenda spune că însuşi Isser Harel, comandantul Mossad-ului, a ţinut să facă, personal, acest lucru.