Home Agricultură O nouă şedinţă de lucru la Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, în sprijinul micilor fermieri

O nouă şedinţă de lucru la Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, în sprijinul micilor fermieri

by admin
187 views

           Instituţia Prefectului – judeţul Bistriţa-Năsăud a găzduit, la începutul acestei săptămâni, o întâlnire a conducerii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură BN ( director Florin Căpraru, şef serviciu Cătălina Găncean ), cu reprezentanţii Asociaţiei Crescătorilor de Taurine BN ( preşedinte Florin Platon, vicepreşedinte Emil Găină ), reprezentanţii Grupului producătorilor locali ( preşedinte Petru Cătinean ) şi reprezentanţii Asociaţiei Comunelor din România, filiala BN ( preşedinte Romeo Florian, secretar Ioan Moniţa ). Principalul punct de pe ordinea de zi a fost consultarea pe tema modalităţilor de înscriere în prevederile Regulamentului (U.E. ) nr. 261 / 2012 al Parlamentului European şi al Consiliului, respectiv Legea 297 / 2013 ce face referire la achiziţia laptelui, după data de 19.03.2014.

               Printre altele, conducerea Asociaţiei Crescătorilor de Taurine Bistriţa-Năsăud a adus în discuţie unele propuneri de modificare a legislaţiei care guvernează organizaţiile nonprofit, însemnând completarea unor prevederi care să vină în sprijinul micilor fermieri şi care să faciliteze o activitate de intermediere.

               Prefectul, împreună cu reprezentanţii legali ai Asociaţiei Comunelor din România – filiala Bistriţa-Năsăud s-au angajat să transmită, încă o dată, Ministerului Agriculturii, propunerile celor direct implicaţi. De asemenea, se vor solicita unele clarificări vizând cea mai rapidă modalitate de achiziţionare a tancurilor de răcire a laptelui.

You may also like

Leave a Comment